Sony NEX 5N si domnul Simion Buia

Domnul Simion Buia are o scoala de fotografie si m-a invitat la o tura sa vad cum e. A fost o lectie tinuta in Muzeul Satului din Herastrau. Pentru ca are o colaborare cu Sony Romania, mi-a pus la dispozitie un Sony 5N, cu care nu mai avusesem ocazia sa lucrez pana acum, desi e lansat de ceva vreme. Mai jos puteti sa vedeti povestea in imagini.

Dupa ce am ajuns, ne-am potrivit aparatele. Domnul Buia a venit cu fiica din dotare, care a alergat de colo colo, atunci cand nu a stat frumos la poze, de fiecare data cand cineva indrepta aparatul spre ea. Marta. Sau Maria. Depinde pe cine intrebi.

Primele sfaturi. Fiecare lucreaza cu ce are. Regulile sunt aceleasi pentru toata lumea. Prima si cea mai importanta este „invata regulile si apoi incalca-le”.

Si apoi la treaba.

Am descoperit ca daca ai batut muzeul o data cu aparatul, atunci cand vii a doua oara, cu niste cunostinte de fotografie in plus, sau pur si simplu cu un aparat sau un obiectiv nou, totul se schimba. Ai trecut pe langa lucruri pe care acum le vezi. Cum este acest exercitiu de reflexie si transparenta:

Sau un petec de cer, intr-un ochi de apa, dintr-un lemn batran.

 

 

Niste simple umbre, pe peretele varuit al unei prispe (uite un cuvant pe care nu l-am mai folosit din scoala) creeaza o poveste ca a lui Creanga. Si tot ce trebuie e sa casti bine ochii in jur.

Sau ceva mai actual:

Cum spuneam, un obiectiv nou, o priveliste noua. Un 17mm pe NEX 5N. 

Pe de alta parte copilul era foarte curios fata de tot ce gasea in jur. Mirosul toamnei si culorile ei au tinut-o ocupata pe Marta destul de mult timp. Iar cand i se faceau poze statea cuminte, de parca era copil de fotograf, nu altceva.


Intre timp lectia continua. Si sa nu dea domnu’ sa fii atent la altceva cand domnul Buia explica ceva, ca ti-o iei de nu te vezi.

 

 

 

 

 

 

Langa casa asta s-au oprit toti foarte mult timp. S-au sucit, s-au intors, au schimbat pozitiile intre ei… 

Poate sunteti curiosi sa vedeti ce tot pozau. Ei bine, cred ca este cea mai tare imagine a zilei:

… blidul ala (alt cuvant pe care nu l-am mai folosit de o viata) pe care nu il vezi din prima si albastrul electric din spate obturat de galbenul stralucitor al frunzelor batute de soare… ce sa mai, o poezie. Si ca tot avem un exemplu: regula treimilor spune sa nu centrezi subiectul. In cazul de fata am incalcat regula, pentru ca asa imaginea este mult mai puterinica, te absoarbe ca un vartej, te opresti in crucea ferestrei si te uiti pe geam si apoi in camera. Si toate astea intr-o poza facuta… intr-o secunda.

Daca tot ati ajuns pana aici, am sa va dau din casa si am sa va impartasesc doar cateva din sfaturile pe care domnul Buia le da elevilor sai: uitati-va in jur cu alti ochi, nu cu cei obositi de banal. Ce e banal pentru voi, e extraordinar pentru altcineva. Cautati perspective noi.

La muzeul satului e mai usor sa faci poze spectaculoase, pentru ca toate sunt iesite din comun pentru oamenii nascuti la oras. De exemplu, acum nu o sa mai vezi nici la tara un cotetz care sa arate asa:

Puneti in aceeasi imagine 2 lucruri care in mod normal nu s-ar intalni unul cu altul. Oameni care cara piese de mobilier pe strada. Afise care au mesaje ce se suprapun surprinzator pe realitatea inconjuratoare.

Si in plus un termen explicat: natural framing. Asta inseamna sa incadrezi subiectul cu un lucru din vecinatate. Ca si cum i-ai pune o rama. Naturala.

Un alt lucru important este sa vorbesti cu subiectul. Iar domnul Buia e profesor la asta. Desi are o abordare cam prea directa pentru romani. Cand vede un personaj interesant pe strada intra in vorba, iar in primul moment oamenii se cam sperie. Dar cei care trec de aceast moment ajung sa serveasca povesti despre vietile lor si asta e fascinant.

De exemplu aceasta tanti care vorbea cu niste strainezi, ii intreaba: american?

Ei spun: Norway. A Norvegia, raspunde tanti care vine in fiecare week-end din Suceava, stiu, am fost acolo in 2004. Am ramas tablou. O intreb cu ce ocazie si zice ca a fost la un targ, dusa de Muzeul Taranului Roman. Jos palaria.

Doua minute mai tarziu, Simon Buia vorbea in germana parca, peste gard, cu un tip care purta un aparat foto pe umar. Nu stiu ce au spus ca eram ocupat cu niste perspective care nu se aliniau cum trebuie.

La final o sa las niste imagini sa mai vorbeasca si ele.

Acest articol a fost publicat în Foto și etichetat , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s