Rob Heyman adus de Epson la Bucuresti

Am fost in weekend la seminarul tinut de Rob Heyman la Bucuresti. Daca imi permiteti licenta poetica “sambata si duminica a fost ziua mea”. Ca sa intelegeti cum s-a produs evenimentul trebuie sa va spun ca Rob Heyman a fost adus de EpsonRomania cu ocazia lansarii unei noi linii de imprimante, din care mie imi place (si mi se potriveste) cel mai mult Epson L800. Dar fotograful australian nu a batut atata drum pana in Romania doar ca sa vorbeasca de o imprimanta si sa semneze fotografii. A tinut un seminar de fotografie in 2 parti: portret si fotografie de nunta. Si acum urmariti cu atentie firul povestii pentru ca, usor, pe nesimtite, o sa ajungem de la imprimanta L800 la conditia fotografului de nunti dinRomania.

Asadar, in afara de sfaturile tehnice pe care le-a dat domnul Heyman, am retinut ca domnia sa, la el intara, vinde fotografii. Asa cum le stim noi din copilarie: tiparite pe hartie. Nu jpeg-uri, nu raw-uri. Nu. Tablouri. Care se cumpara ca o opera de arta, in unic exemplar.

Cum  aveam o secunda libera, ma intorceam la conceptul asta si incercam sa il traduc si sa il inteleg. Desi pare normal sa fie asa, in realitatea din Romania treaba asta nu pusca. Pai la noi, daca vrei sa vinzi cuiva o poza printata, cu 100 de lei, o sa te intrebe: cat a costat sa o scoti la laborator? 2 lei. Atunci ia 2 lei si cu asta basta. Daca insisti ca ai cheltuieli si vrei mai mult o sa para ca vrei sa il furi.

Dar sa ne intoarcem putin la situatia din Australia. Acolo preturile sunt mai mari decat la noi, dar salariile medii variaza intre 4.000 si 6.000 de dolari australieni pe luna. La ei se calculeaza in venit anual nu lunar, iar nivelurile sunt intre 50.000 si 80.000 de dolari nu de 18.000 de dolari, cum scriu colegii de la Clubul Foto.  Nu are cum, pentru ca ar insemna ca fotograful de nunta cere venitul cuiva pe un an sa ii faca poze la nunta. Pentru ca da, Heyman cere peste 12.000 de dolari pe un album de nunta. Socoteala la ei e simpla: vine pozaru, face poze si dupa o saptamana ti le arata. Tu alegi ce vrei sa cumperi si pozaru tipareste si livreaza. Iar pentru o singura pagina de album cere (si primeste) 150 de dolari. Cand deschizi un album la mijloc deja te uiti la 300 de dolari. Oricum, in conditiile in care o nunta costa 10.000 de dolari si fotograful cere si el 12.000 de dolari – va dati seama cum inclina balanta la ei. La noi socoteala nuntasilor se termina de multe ori cu: „lasa ca are nepotu’ aparat si trage el”!!

Nu mai zic nimic de faptul ca la ei o nunta se trage in 5 ore si la noi in 20 de ore. Punem asta pe seama faptului ca e o alta cultura, sunt alte obiceiuri si nu poti sa le ocolesti. Dar cand ma gandesc ca atunci cand vine cineva la tine sa ii pozezi o  nunta, tu trebuie sa ii spui “imi dai atatia bani, ca sa iti dau in schmb un album tipatit de mine si eu nu iti dau niciun fisier digital” … ma cam blochez. Nu pot nici sa imi imaginez pe cel care ar spune un asemenea lucru, dar sa mai vizualizez si o reactie din partea celui care aude asa ceva. InRomania. Heyman sustine ca se poate. Cu putina perseverenta, chiar si la noi. Camd a auzit ca la noi se lucreaza 20 de ore pentru 200 de euro si la final se livreaza un DVD cu poze in format digital… a fost randul lui sa se blocheze.

Intr-o pauza, la o discutie aprinsa intre fotografii de nunta, Dan Besliu a emis definitia fotografului de nunta: cel care poate sa prezinte 2 facturi de servicii foto prestate pentru cate o nunta. Si e adevarat ca la noi situatia e gri, de la un capat la altul. Si neagra pe la margini. Iar la final ne furam singuri caciula. Piata este needucata si oferta divizata si auto subminata. Daca dupa o nunta dai un DVD cu poze in format digital, chiar daca sunt prelucrate, sunt totusi  brute. Pentru ca tiparirea lor si aranjarea in pagina poate sa faca diferenta dintre un clasor si un album de arta. De aceea afara se prefera cumpararea unei imprimante performante si tiparirea pozelor asa cum vrea cel care le-a facut si nu se lasa asta la latitudinea clientului, care de cele mai multe ori nu stie ce vrea. Si uite asa am ajuns inapoi la L800.

Imi pare rau ca nu a fost de fata si colegul Oculeanu, dar o sa redeschid subiectul intr-un interviu cu Dan Besliu, ca prea e interesant.

Asta despre partea legata de afaceri.

Despre partea tehnica pot sa va insir regulile de baza din “biblia lui Heyman”:

1 – alege fundalul

2 – alege prim planul

3 – plaseaza subiectii

3,5  – daca lumina nu e buna, ia-o de la inceput.

Iar din sesiunea dedicata copiilor puteti sa mai desprindeti o regula de baza: coboara la nivelul subiectului.

P.S. Seminarul nu a fost gratuit, asa cum ne-am obisnuit. A fost pe bani. Nu stiu daca din cei 500 de lei s-au acoperit toate costurile sau doar s-a facut o selectie a cursantilor, dar rezultatul a fost foarte apropiat de ce se intampla afara. Asa ca organizatorii merita felicitari.

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Foto și etichetat , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s